că cea mai mare cruzime fusese să aflu că logodnicul meu mort era viu.
Nu era.
Cea mai mare cruzime fusese să înțeleg că, în fiecare dimineață în care eu mă trezeam încercând să învăț cum să trăiesc fără el, el se trezea știind că eu sufeream și alegea încă o dată să nu mă sune.
La înmormântare crezusem că pusesem în pământ bărbatul cu care urma să mă căsătoresc.
M-am înșelat.
În sicriul acela nu fusese Adrian.
Dar bărbatul pe care crezusem că îl cunosc fusese într-adevăr îngropat în