La trei ani după moartea soției mele, am venit la banca noastră din Parcul Central

adorat asta.

— Și eu am o fiică.

— Știu.

A ezitat.

— Credeți că va accepta să mă cunoască?

Am privit spre aleea parcului.

— Ioana a suferit mult după mama ei.

— Înțeleg.

— Dar are o inimă bună.

În acel moment mi-am scos telefonul.

Am format numărul fiicei mele.

A răspuns după câteva secunde.

— Tată? Totul e bine?

Am privit-o pe Sofia.

Avea aceeași expresie speriată pe care o aveam și eu.

— Nu, am spus. Totul e complet nebunesc.

— Ce s-a întâmplat?

Am inspirat adânc.

— Cred că tocmai am găsit-o pe sora ta.