La trei ani după moartea soției mele, am venit la banca noastră din Parcul Central

La capătul celălalt s-a făcut liniște.

Apoi am auzit-o plângând.

O oră mai târziu, Ioana a ajuns în parc.

A coborât din mașină și a alergat spre noi.

S-a oprit la câțiva pași de Sofia.

S-au privit în tăcere.

Niciuna nu știa ce să spună.

Apoi Ioana a făcut un pas înainte și a îmbrățișat-o.

Pur și simplu.

Fără întrebări.

Fără condiții.

Doar a îmbrățișat-o.

Am simțit lacrimi pe obraji.

Pentru prima dată după moartea Mariei, nu erau doar lacrimi de dor.

Erau și de recunoștință.

Înainte să plecăm, am