La capătul celălalt s-a făcut liniște.
Apoi am auzit-o plângând.
O oră mai târziu, Ioana a ajuns în parc.
A coborât din mașină și a alergat spre noi.
S-a oprit la câțiva pași de Sofia.
S-au privit în tăcere.
Niciuna nu știa ce să spună.
Apoi Ioana a făcut un pas înainte și a îmbrățișat-o.
Pur și simplu.
Fără întrebări.
Fără condiții.
Doar a îmbrățișat-o.
Am simțit lacrimi pe obraji.
Pentru prima dată după moartea Mariei, nu erau doar lacrimi de dor.
Erau și de recunoștință.
Înainte să plecăm, am