La serbarea de sfârșit de clasa a IV-a, o fetiță de 10 ani m-a tras de mânecă în fața școlii și mi-a șoptit: „Nene, vreți să vă faceți că sunteți tata? Doar cât fac poza cu diploma…”

creadă.

— Ați… ați zis DA?

— Am zis că azi mă cheamă cum vrei tu, i-am răspuns. Dar cu o condiție: nu mințim mai mult decât trebuie. Doar poza. Restul, om vedea.

A pus mânuța ei mică în palma mea, o palmă de om de 52 de ani, aspră, obișnuită cu volanul și cu stiloul. Și am pornit amândoi spre poartă, cu buchetul de flori de câmp între noi.

Nu știam atunci că drumul ăla de 20 de pași prin curtea unei școli de cartier avea să-mi schimbe felul în care