înțeles că fetița asta nu evita colegele fiindcă îi erau antipatice. Le evita fiindcă îi era rușine de scaunul gol.
Am pus telefonul în buzunar. Aveam o ședință la 10, un director care mă aștepta, un raport nedus. Le-am uitat pe toate în secunda aia.
M-am lăsat pe vine, ca să fiu la înălțimea ei, și am întrebat-o cu cea mai serioasă voce de care eram în stare:
— Cum îl chema pe tatăl tău în povestea aia? Ca să nu ne încurcăm.
Ochii Ivonei s-au făcut mari. Nu-i venea să