gâtul meu și a stat așa, plângând, până i-am simțit lacrimile calde pe guler.
— Credeam că râd de mine, a hohotit. Credeam că toată școala o să râdă de mine.
— N-a râs nimeni, i-am spus, ținând-o strâns. N-a râs nimeni, auzi?
Bunica plângea și ea, deoparte, ștergându-și obrajii cu batista aia mototolită.
A doua zi seara m-am întors. Am dus, ca un prost sentimental ce sunt, încă un buchet de flori de câmp — de data asta chiar pentru Ivona. Bunica a pus telefonul pe masa din bucătărie, sprijinit de o