nu-l spusesem niciodată nimănui.
— Mamă…
A izbucnit în plâns.
M-a strâns la piept cu toată puterea pe care o mai avea.
Mirosea a mere coapte și a acasă.
Deși eu nu știusem niciodată cum miroase un adevărat „acasă”.
În jurul nostru se făcuse liniște.
Apoi camarazii mei au început, unul câte unul, să se întoarcă spre noi.
Fără să le spună nimeni nimic, și-au dus mâna la chipiu.
Au salutat-o regulamentar.
Pe femeia care nu era ofițer.
Nu era rudă cu nimeni.
Nu avea medalii.
Era doar bucătăreasa unui centru