devenit drumul meu preferat.
Într-o zi, am oprit la un magazin și mi-am cumpărat pensule, pânze și culori.
Am pictat din nou.
Primul tablou a ieșit prost.
Al doilea, ceva mai bine.
La al treilea am pierdut noțiunea timpului.
Exact ca în tinerețe.
Câteva luni mai târziu, fiica mea a venit în vizită și a rămas privind tablourile.
— Mamă… tu le-ai făcut?
— Da.
— De când pictezi?
Am zâmbit.
— De când mi-am amintit că pot.
N-am aruncat lucrurile lui Nicolae și nici n-am încercat să transform patruzeci de ani de căsnicie