„La 62 de ani, după moartea soțului meu, mi-am luat în sfârșit permisul. Când am urcat în mașina lui și am apăsat «Acasă» pe GPS, m-a dus la o adresă pe care n-o văzusem niciodată. Când am ajuns acolo, mi-au înghețat mâinile pe volan.”

meu era scris de mâna Ilenei.

Dar eu nu primisem niciodată scrisoarea.

Am deschis-o.

„Elena, nu înțeleg de ce nu mai vrei să vorbești cu mine. Dacă te-am rănit cu ceva, spune-mi. Nu vreau să-mi pierd fiul, dar nici pe tine.”

Am ridicat privirea.

— N-am văzut asta niciodată.

— Știu.

— Cum?

— Pentru că Nicolae venea aici.

Mi s-a tăiat respirația.

— Cât de des?

— Aproape în fiecare lună.

M-am ridicat brusc.

— Nu se poate. Îmi spunea că merge la pescuit sau că are treabă.

Ileana a zâmbit amar.

— Uneori venea aici.

Atunci