La 17 ani, tata m-a dat de nevastă unui văduv de la munte, cu 2 copii mici, doar ca să scape de mine. În noaptea nunții am plâns până în zori, iar fetița lui de 8 ani mi-a spus în față: „Tu n-o să fii niciodată mama noastră”…

de copii”, atât. Și mă lăsa singură cu doi străini mici care mă ocoleau prin casa aceea în care fiecare lucru știa de mama lor, numai eu nu.

Spălam rufele în apă adusă de la izvor, atât de rece încât mi se crăpau degetele până la sânge. Găteam și rămânea mâncarea neatinsă în strachină. Seara îi auzeam plângând înăbușit după mama lor, iar când intram să-i mângâi, Ancuța se întorcea cu fața la perete și-l trăgea și pe Petrică lângă ea.

Într-o zi m-am gândit că poate prin burtă ajung