La 17 ani, tata m-a dat de nevastă unui văduv de la munte, cu 2 copii mici, doar ca să scape de mine. În noaptea nunții am plâns până în zori, iar fetița lui de 8 ani mi-a spus în față: „Tu n-o să fii niciodată mama noastră”…

nimic. M-a măsurat de sus până jos, cu o privire prea bătrână pentru anii ei, și a intrat în casă. Petrică s-a pitit după cizma tatălui și de acolo mă iscodea cu un ochi.

În noaptea nunții am plâns până în zori, cu fața înfundată în pernă, mușcând din colțul ei ca să nu mă audă nimeni. Nu știam să fiu nevastă. Nu știam să fiu mamă. Nu știam nimic, decât că mi-era un dor sfâșietor de casa în care, chiar flămândă, măcar știusem cine sunt.

Dimineața, când m-am ridicat