La 17 ani, tata m-a dat de nevastă unui văduv de la munte, cu 2 copii mici, doar ca să scape de mine. În noaptea nunții am plâns până în zori, iar fetița lui de 8 ani mi-a spus în față: „Tu n-o să fii niciodată mama noastră”…

într-o casă și să te aștepte cineva.

Nu mi-a spus „te iubesc”. Oamenii ca Doru nu spun așa ceva. Dar întinsese mâna peste masă și o pusese peste a mea, aspră și caldă, și a lăsat-o acolo. Pentru mine, care intrasem în casa aceea ca un obiect dat pe degeaba, vorba lui a fost mai de preț decât tot aurul din lume.

M-am uitat la mâinile mele, crăpate de la apa de la izvor, la casa care nu mai mirosea a pustiu, ci a pâine și a lână și a