La 17 ani, tata m-a dat de nevastă unui văduv de la munte, cu 2 copii mici, doar ca să scape de mine. În noaptea nunții am plâns până în zori, iar fetița lui de 8 ani mi-a spus în față: „Tu n-o să fii niciodată mama noastră”…

rece strângându-mă de poală.

Vorba care mi-a schimbat noaptea

— Nu pleca, mamă. Nu pleca și tu.

Am rămas cu felinarul ridicat, cu răsuflarea tăiată. „Mamă.” Îi ieșise din gură fără să-și dea seama, așa cum îți iese numai ce ai adânc în suflet. M-am lăsat în genunchi lângă el și l-am strâns la piept. Mirosea a fum și a copil nedormit, și tremura tot.

— Nu plec nicăieri, i-am zis, cu vocea gâtuită. Doar stau lângă voi până vine tata.

Am pus felinarul deoparte. N-aveam ce căuta în viscolul acela; dacă