gândeam la mine. Mă gândeam la el, singur pe munte în nămeți, și la cei doi copii pe care i-aș fi rămas datoare dacă i se întâmpla ceva.
Ancuța stătea țeapănă lângă sobă, cu fălcile încleștate, prefăcându-se că nu-i e frică. Petrică se făcea tot mai mic pe laviță și se uita când la ușă, când la mine.
La un moment dat, o bufnitură afară ne-a înghețat pe amândoi. Am aprins felinarul, mi-am pus broboada și am dat să ies în viscol să-l caut.
Și atunci am simțit o mânuță