că am stat lângă fereastră și am întrebat când te întorci.
Matei a înghițit în sec.
— N-ai venit.
Cineva din tribună a început să plângă.
— Omul pe care tu îl numești „jalnic” a venit.
Atunci Matei s-a uitat spre mine.
Și am știut că nu voi mai putea să-mi țin lacrimile.
— Avea douăzeci și opt de ani. Nu era căsătorit. Nu avea bani mulți. Nu știa nimic despre crescut copii. Dar m-a luat acasă.
Vocea i s-a frânt.
— Mi-a făcut micul dejun. M-a