Ba da,” am spus simplu.
Un medic a intrat în grabă.
„Trebuie dus în sală. Acum.”
Am dat din cap. „Mergeți.”
Targa a început să se miște, iar Andreea a vrut să meargă după el, dar s-a oprit lângă mine.
„Tu… tu nu ai suflet,” a spus printre dinți.
Am privit-o câteva secunde.
„Ba am,” i-am răspuns. „Doar că nu-l mai dau cui nu-l merită.”
Ușile sălii de operație s-au închis, lăsând-o pe Andreea pe hol, singură.
Pentru prima dată, nu mai avea control.
Orele au trecut greu.
Ea stătea