numi Ana Pop. O identitate curată. N-ai datorii, n-ai antecedente, n-ai nimic. Ca și cum te-ai născut din nou.”
M-am uitat la foile perfecte, lucioase, cu poza mea pe ele.
„Și… ce facem după Lisabona?” am întrebat, simțindu-mă mai mică decât oricând.
„După Lisabona,” a spus el, „începe reconstrucția.”
„Asta înseamnă că nu mă mai întorc?”
Tata a închis mapa, prea încet, prea apăsat.
„Asta înseamnă că o să alegi tu unde vrei să fii. Pentru prima dată.”
Am simțit lacrimi calde curgându-mi pe obraz.
Dar nu erau de frică.