Erau de libertate.
Pentru prima dată în ani, nu mai eram pasărea prinsă într-o colivie aurită. Nu eram o avere, nu eram un „inconvenient sentimental”.
Eram o mamă care alesese să lupte.
O fiică ce-și regăsea tatăl.
Și o femeie care, în sfârșit, își lua viața înapoi.
Avionul a virat ușor spre soare, iar lumina dimineții a inundat cabina.
Am strâns burtica în brațe.
„Gata, puiule. Mergem acasă. Oriunde va fi acel acasă… o să fie al nostru.”
Și pentru prima dată, am crezut fiecare cuvânt.
Această lucrare este inspirată