În fiecare dimineață, vecina mea, Barbara, scotea la poartă trei, patru, uneori chiar cinci saci uriași de gunoi

Renunța doar la câteva amintiri în fiecare zi.

— Fiecare sac mă doare, a spus ea. Dar fiecare sac îmi lasă și puțin loc să respir.

M-am simțit rușinat.

Eu văzusem doar gunoi.

Ea vedea bucăți din viața copilului ei.

A doua zi dimineață am bătut la ușa ei.

Țineam în mână o cutie de lemn.

— Ce este? m-a întrebat.

— Nu toate amintirile trebuie aruncate.

Înăuntru era un album foto gol și o ramă.

— Cred că Alex merită un loc în casa dumneavoastră. Dar unul care să vă aducă zâmbete, nu