la doamna Viorica, o vecină de vreo 65 de ani cu care mai schimbasem o vorbă pe scară. Am bătut, rușinat, cu degetele înghețate.
Când a deschis și m-a văzut cu sacoșa în mână, a înțeles fără să-i explic.
— Domnule profesor, ce-i cu dumneavoastră pe frigul ăsta?
— Aș putea… aș putea să dau un telefon de la dumneavoastră? Al meu a rămas sus.
M-a tras înăuntru, dar eu am rămas în prag, să nu-i car zăpada în casă.
— Sunați la fata dumneavoastră.
— Nu, am zis. Nu la fată.
A tăcut.