și am pornit în jos, treaptă cu treaptă, ținându-mă strâns de balustradă, ca să nu-mi fugă genunchii.
În urma mea, ușa s-a închis. Nu trântită. Închisă încet, apăsat, ca o hotărâre.
Frigul m-a izbit în piept încă din ușa blocului. Ningea peste mașini, peste bănci, peste tot. Mi-am ridicat gulerul paltonului și am rămas o clipă locului, neștiind încotro. Casa mea era la peste 100 de kilometri, într-un oraș spre care nu mai pleca niciun autobuz la ora aceea. Nu aveam pe nimeni în tot cartierul.
M-am oprit la parter,