mâine dimineață, până văd cum ajung înapoi la mine în oraș…
— Ți-am spus de o săptămână, m-a tăiat el, fără să ridice tonul. Camelia nu poate să te care toată viața. Ai stat destul pe capul nostru.
Din bucătărie a ieșit fata mea, cu prosopul de vase încă în mână și cu ochii roșii.
— Tată… a șoptit. Tată, iartă-mă…
Atât a putut să spună. S-a oprit în cadrul ușii, între mine și bărbatul ei, și a început să plângă fără sunet, cum plâng femeile care au învățat de mici să