exterior, dar clar trainică. Fără opulență. Fără coloane inutile. Dar făcută ca să țină o viață.
— N-am vrut vilă de fală — a spus Ion încet. — Am vrut casă. Una în care să trăim, nu să ne uităm la ea.
Andrei a intrat. Pereți drepți. Camere luminoase. O bucătărie mare. Loc pentru copii. Loc pentru liniște.
A îngenuncheat în mijlocul casei și a plâns. De data asta, de recunoștință.
Ion i-a pus mâna pe umăr.
— Acum e rândul tău să stai acasă, frate.
În seara aceea, pentru prima dată după zece