trăiai așa? — a întrebat el, privind în jur, la cartoane, la hainele rupte.
Ion și-a lăsat capul în jos.
— Pentru că cineva trebuia să strângă cureaua. Tu erai singur printre străini. Eu eram acasă. Am zis că eu pot duce.
A urmat o tăcere grea.
Apoi Ion s-a ridicat, a scos din buzunar o cheie nouă și i-a pus-o în palmă lui Andrei.
— Hai.
Au mers pe jos câteva sute de metri, până la capătul drumului. Acolo, în spatele unui gard simplu, se ridica o casă mare, solidă, neterminată la