să sufle în lumânări, Călin se uită la Ștefan.
— Mai ții minte când te-am lovit pentru că-mi spuneai frate?
Ștefan zâmbi.
— Da.
— Îmi pare rău.
— Și eu te-am lovit.
— Atunci suntem chit.
Apoi Ștefan se uită spre mine.
Nu-mi spunea „mamă”.
Nu încă.
Și nu i-am cerut niciodată asta.
Uneori îmi spunea pe nume.
Uneori mă îmbrățișa.
Pentru mine era suficient.
Pentru că recuperarea unui copil nu înseamnă să revendici un titlu.
Înseamnă să-i oferi timpul și siguranța necesare pentru a înțelege cine ești.
În ziua în care am intrat