imediat un pas înainte.
„Cum adică nu merge?”
„Adică nu mai locuiți aici.”
Liniștea care a urmat a fost atât de grea, încât se auzea ploaia pe balcon.
Andrei a râs scurt.
„Hai, mamă, lasă glumele.”
Atunci i-am întins mapa albastră.
Fața lui s-a făcut albă în secunda în care a văzut documentele.
Bianca s-a uitat speriată la el.
„Ce e asta?”
El n-a răspuns.
Eu da.
„Planul vostru.”
Andrei a început să bâlbâie explicații. Că nu era cum pare. Că voiau doar să mă ajute. Că azilul era „temporar”.