Fiul meu m-a sunat de pe aeroport și mi-a spus:

imediat un pas înainte.

„Cum adică nu merge?”

„Adică nu mai locuiți aici.”

Liniștea care a urmat a fost atât de grea, încât se auzea ploaia pe balcon.

Andrei a râs scurt.

„Hai, mamă, lasă glumele.”

Atunci i-am întins mapa albastră.

Fața lui s-a făcut albă în secunda în care a văzut documentele.

Bianca s-a uitat speriată la el.

„Ce e asta?”

El n-a răspuns.

Eu da.

„Planul vostru.”

Andrei a început să bâlbâie explicații. Că nu era cum pare. Că voiau doar să mă ajute. Că azilul era „temporar”.