a luat cu grijă în mâini contractul.
— Bunicuță, asta înseamnă că tu ai dat apartamentul ca să salvezi tata?
Am încuviințat și lacrimile au izbucnit.
— Numai să nu-i spui. A fost demult, și el nu trebuie nimic.
În acel moment, o voce cunoscută s-a auzit deasupra noastră:
— Nu trebuie nimic? — Leo stătea la câțiva pași, palid, ca și cum cineva i-ar fi scos toată sângele. Ținea în mâini o sacoșă de gunoi pe care cobora jos. Probabil a auzit ultimele cuvinte.
S-a apropiat, privirea îi sălta printre mine, Mia și