ce eu alergam de la un termen-limită la altul.
— Pentru că ai devenit genul acesta de om chiar sub ochii mei și aproape că am fost prea ocupată ca să observ.
În spatele nostru, Nadine nu spunea nimic.
M-am întors spre ea.
— Îmi pare rău.
A dat din cap.
Nu avea nevoie de altceva.
În duminica următoare, Tessa s-a așezat din obișnuință pe covor între genunchii mei.
Apoi amândouă ne-am dat seama că nu mai aveam ce să periem.
Am început să râdem.
Am luat totuși peria și i-am trecut-o