Fiica mea a umplut trei cărucioare cu cumpărături, iar când casiera a spus “4.500 de lei”, s-a întors spre mine și mi-a poruncit: “Plătește. E cel mai mic lucru pe care îl poți face pentru că locuiești cu noi.” Mi-am închis portofelul și am spus “Nu”. Ea încă nu știa ce aveam să fac după ce ieșeam din supermarket.

s-a transformat repede în panică.

La întâlnirea cu avocatul, Ștefania s-a uitat la mine de parcă eram un străin.

— Îți dai în judecată propria fiică?

— Nu.

Am arătat spre document.

— Îmi cer înapoi banii.

— După tot ce am făcut pentru tine?

Aproape că nu-mi venea să cred ce auzeam.

— Ce ai făcut pentru mine, Ștefania?

— Ai locuit în casa noastră!

— În camera în care ați început să depozitați lucrurile lui Cătălin.

— Ai mâncat la masa noastră!

— Mâncare cumpărată și gătită de mine.

— Ai avut o familie!

Atunci am privit-o drept