a murit tata, a continuat. Mi-era teamă să rămâi singură. Apoi ai început să faci lucruri pentru noi.
Ochii i s-au umplut de lacrimi.
— Și m-am obișnuit.
Am rămas tăcută.
— După un timp nici nu mai vedeam că ne ajuți. Credeam că ni se cuvine.
— Asta m-a durut cel mai tare.
A dat din cap.
— Știu.
— Nu cei 4.500 de lei.
— Știu.
Și-a șters lacrimile.
— Îmi pare rău pentru ce ți-am spus în supermarket.
M-am apropiat.
— Îți accept scuzele.
Pentru o clipă am văzut pe chipul ei speranța.
— Atunci