Oamenii treceau pe lângă noi. Cineva ne-a privit curios.
Femeia m-a luat ușor de cot.
— Haideți să ne așezăm.
Ne-am așezat pe o bancă de lângă faleză.
Se numea Adriana.
Mi-a spus că, în urmă cu aproximativ cincisprezece ani, lucrase câteva luni într-o pensiune de lângă Brașov.
Într-o dimineață, o tânără venise acolo cerând de lucru.
— Era foarte slabă, își amintea Adriana. Avea părul mai scurt decât fata din fotografie. Și vorbea puțin.
— Cum o chema?
Adriana și-a frecat fruntea.
— Își spunea Maria.
Mara.
Maria.
O singură literă în plus.