lacrimi în ochi.
— N-am vrut niciodată milă, domnu’ Emil. Doar… să-mi pot ține copilul aproape.
El s-a apropiat și i-a pus mâna pe umăr.
— Nu-i milă, Iulia. E respect. Pentru tot ce ai făcut, pentru tăcerea ta, pentru felul în care ți-ai purtat greutățile singură.
Tăcerea s-a așternut din nou, dar de data asta era una caldă, liniștitoare. Emil s-a ridicat și s-a uitat în jur, ca și cum lua o hotărâre importantă.
— De azi înainte, nu mai vii să cureți casa mea. Vei lucra în biroul meu. Salariu dublu.