Era cel mai temut pacient din tot spitalul — dăduse afară șapte asistente în două luni și se lăuda că poate cumpăra pe oricine. În a treia zi de gardă, m-a privit lung și mi-a spus ceva ce m-a înghețat…

Mă duceam în tură cu nodul ăla în gât și intram în salonul 4 zâmbind.

Într-o seară, pe la 11, m-a chemat altfel. Nu cu butonul. Cu vocea.

Am intrat. Transpirase. Durerile îl luaseră în primire de-a binelea, se ținea de bara patului cu degetele albe și respira scurt, ca un om care aleargă stând pe loc.

I-am pregătit analgezicul, i-am șters fruntea cu o compresă rece, i-am ținut paharul la gură.

Când s-a mai liniștit, m-a privit din pernă și a întrebat, cu o voce pe care nu i-o