Era cel mai temut pacient din tot spitalul — dăduse afară șapte asistente în două luni și se lăuda că poate cumpăra pe oricine. În a treia zi de gardă, m-a privit lung și mi-a spus ceva ce m-a înghețat…

ieșit pe hol, unde m-am sprijinit de perete și am respirat de trei ori adânc.

Din ziua aia a devenit mai rău. Sau poate doar mai disperat.

Îmi spunea că am mâini de om needucat. Că a plătit camera aia cât salariul meu pe două luni și că are dreptul la altceva decât la o fată care nu știe să zâmbească. Că poate cumpăra pe oricine din clădirea aia, inclusiv pe mine, dacă vrea.

Eu intram calmă și ieșeam fără o vorbă.

Acasă era altă poveste. Acasă mă așteptau alte