zâmbit sincer.
— Vineri semnăm actele finale. Voiam să te duc acolo în weekend. Să vezi că e din nou a noastră.
Am simțit cum îmi ard ochii.
— Și de ce teatrul cu boala?
A lăsat privirea în jos.
— Pentru că alergam între bancă, notar și muncitori. Dacă îți spuneam, începeai să pui întrebări. Și nu știu să mint bine… așa că am preferat să stau „bolnav” acasă.
L-am privit lung.
Furia încă pâlpâia. Dar, undeva sub ea, se strecura altceva.
Casa cu meri.
Prispa.
Vara.
— M-ai speriat îngrozitor — am șoptit.