cu cutii noi? — a întrebat el.
Camila a zâmbit.
— Vedem.
La muncă, totul părea la fel. Aceleași holuri, aceleași șoapte. Dar pentru ea, nimic nu mai era la fel.
La ora zece, șefa i-a spus:
— Camila, te caută cineva la biroul de sus.
Inima i-a sărit în gât.
A urcat încet, cu pași mici. Pentru prima dată, nu se simțea invizibilă în clădirea aceea.
Alexandru o aștepta lângă geam, cu Bucureștiul întins sub ei.
S-a întors când a auzit-o.
— Mulțumesc că ai venit.
Camila a rămas în picioare.
— Spuneți ce