Ea păstra cutiile goale de la muncă și nimeni nu știa de ce

întorcea de pe o parte pe alta, ascultând cum bunica tușește și cum vântul lovește tabla acoperișului. Gândul la Alexandru nu-i dădea pace. Nu știa ce vrea. Nu știa dacă trebuie să-i fie frică sau nu.

„Mâine vreau să vorbesc cu tine…”

Despre ce?

Dimineața a venit prea repede. Și, ca de obicei, viața nu a stat pe loc pentru frământările ei. L-a pregătit pe Nicu pentru școală, i-a pus un sandviș în ghiozdan și i-a aranjat cămașa cu grijă.

— Să fii atent la ore, da?

— Da, dar vii diseară