se micșorează în jurul meu.
Victor Marinescu fusese tatăl meu.
— Nu.
— Știu că este greu.
— Tatăl meu nu…
M-am oprit.
Margareta scoase o fotografie.
Tatăl meu era tânăr.
Lângă el stătea Ana.
Pe spate era scris anul.
Cu mult înainte ca tata să o cunoască pe mama.
— Tu ești…
Nu puteam termina propoziția.
Margareta o făcu pentru mine.
— Sora ta.
M-am ridicat atât de repede încât scaunul aproape că se răsturnă.
— Mihai știa?
— Da.
— De când?
Margareta începu să plângă.
— De douăzeci și șapte de ani.
Exact de când începuseră