După 5 ani, Andrei a oprit la poarta mea de la țară și mi-a spus că venise să mă ia înapoi. N-a apucat să-mi explice de ce își amintise de mine tocmai acum, pentru că ușa casei s-a deschis și o voce de copil a strigat: „Mami!”

Pentru o secundă, ochii ni s-au întâlnit.

N-am zâmbit.

Nici el.

Apoi Luca l-a tras de mână.

“Haide!”

Și Andrei s-a dus după el.

M-am uitat la mâinile mele.

Erau tot crăpate.

Tot aveam pământ sub unghii.

Numai că acum știam ceva ce n-aș fi înțeles cu cinci ani înainte.

Eu nu trebuia să-i mai dau lui Andrei o a doua șansă.

Șansa aceea nu-mi aparținea.

Era între el și băiatul pe care îl abandonase înainte să-l cunoască.

Iar dacă voia s-o păstreze, avea să trebuiască să vină la poarta