Pentru o secundă, ochii ni s-au întâlnit.
N-am zâmbit.
Nici el.
Apoi Luca l-a tras de mână.
“Haide!”
Și Andrei s-a dus după el.
M-am uitat la mâinile mele.
Erau tot crăpate.
Tot aveam pământ sub unghii.
Numai că acum știam ceva ce n-aș fi înțeles cu cinci ani înainte.
Eu nu trebuia să-i mai dau lui Andrei o a doua șansă.
Șansa aceea nu-mi aparținea.
Era între el și băiatul pe care îl abandonase înainte să-l cunoască.
Iar dacă voia s-o păstreze, avea să trebuiască să vină la poarta