După 5 ani, Andrei a oprit la poarta mea de la țară și mi-a spus că venise să mă ia înapoi. N-a apucat să-mi explice de ce își amintise de mine tocmai acum, pentru că ușa casei s-a deschis și o voce de copil a strigat: „Mami!”

zece.

La nouă și cincizeci și cinci am auzit poarta.

Ieșisem convinsă că venise cu mașina.

Era pe jos.

Cu pantalonii plini de noroi până aproape de genunchi.

“Unde e mașina?”

“N-am.”

“Și ai venit pe jos?”

“Din comună.”

“De ce nu ai sunat?”

S-a uitat spre fereastra unde Luca îl aștepta.

“Pentru că i-am spus că vin.”

Atât.

Nu l-am lăudat.

Nu l-am iertat.

Dar am deschis poarta.

Au trecut opt luni de la ziua în care Mercedesul lui a oprit în fața casei.

Andrei nu s-a întors în