conta acolo. Conta că ea nu plecase. Că nu uitase. Că, deși viața o strivise, se ridica în fiecare dimineață la cinci și mergea la spălătoria aia cu demnitatea unei femei care nu datorează nimănui nimic.
— Pot să te mai văd? am întrebat-o, când am condus-o spre casă, ducându-i eu sacoșele.
S-a uitat lung la mine.
— De ce, Robert? Ai putea avea pe oricine.
— Pentru că nu vreau pe oricine, am spus. Vreau pe cineva care mi-a dat jumătate din tot ce avea, când nu avea nimic.
Nu m-am însurat