Duceam un braț de lemne, gravidă în 7 luni, când mașina fostului meu soț a oprit lângă mine — cu logodnica lui pe scaunul din dreapta. El nu știa că e copilul lui, pentru că atunci când venisem să-i spun, ea îmi deschisese ușa și-mi zisese că nu vrea să mă vadă…

e?

Și atunci ceva s-a rupt în mine. Nu cu furie. Cu un fel de oboseală adunată de o jumătate de an.

— Chiar mă întrebi tu pe mine al cui e? După ce am urcat trei etaje să-ți spun și mi s-a închis ușa în nas?

S-a albit. Chiar s-a albit, l-am văzut cu ochii mei.

— Ce ușă? Când ai venit tu la mine?

— Acum vreo 6 luni. Am bătut drumul până la oraș, la blocul tău. Voiam să-ți spun că o să fii tată. Și mi-a deschis doamna de