colo, din mașina ta. Mi-a zis că îți construiești o viață nouă, fără trecut și fără complicații, și mi-a trântit ușa.
Tăcerea de pe scaunul din dreapta
Sorin s-a întors încet spre mașină. Camelia coborâse și ea, sprijinită de portieră, cu brațele încrucișate, dar acum nu mai avea aerul acela de superioritate. Se uita în pământ, la unghiile ei roșii, oriunde numai la noi doi nu.
— Camelia, a zis el. E adevărat?
— Sorin, nu începe. A fost acum jumătate de an, nici nu mai țin minte.
— Te-am întrebat dacă a