De fiecare dată veneau la grătar cu mâinile în buzunare.

că este normal.

Nu mai este.

Cumnatul meu a izbucnit:

— Pentru câteva sute de lei faci atâta scandal?

Am zâmbit.

— Nu.

Pentru cinci ani în care ați confundat ospitalitatea cu obligația.

Am luat cheia de la lada frigorifică.

Carnea rămasă, peștele pe care îl cumpărasem de rezervă și băuturile le-am pus în portbagajul surorii mele.

— Noi mergem la lac.

Cine a contribuit este binevenit.

Cine nu…

Poate merge acasă și își poate face propriul grătar.

Pentru câteva clipe nu s-a mișcat nimeni.

Apoi sora mea și familia ei s-au ridicat