Apa șiroi peste fața celui din sicriu, iar stratul gros de machiaj începu să se scurgă.
În sală se făcu liniște.
Sub privirile tuturor, conturul sprâncenelor și culoarea pielii se schimbau treptat. Nu era ceva supranatural. Machiajul profesional, aplicat pentru a reconstitui trăsăturile, se desprindea odată cu apa.
Marina se apropie din nou.
Privi câteva secunde chipul și spuse cu o voce hotărâtă:
— Acesta nu este soțul meu.
Câteva rude protestară imediat.
— Marina, oprește-te!
— Durerea te face să vezi lucruri care nu există.
Dar ea clătină din cap.
— Nu. Ovidiu