„Dacă până la anul tot cu mâna goală vii pe la mine, să nu mă mai cauți”, mi-a spus tata la masa de duminică. „Eu n-am crescut fată ca să moară casa goală.”

A tăcut.

— N-am vrut să te rănesc, am spus. Dar nici nu mai puteam continua așa.

Tata s-a uitat spre grădină.

— Eu am crezut că fac ce trebuie.

— Pentru cine?

Întrebarea l-a făcut să se uite la mine.

— Pentru tine.

— Dar eu îți spuneam că mă rănește.

N-a răspuns imediat.

— Pe vremea noastră lucrurile erau altfel.

— Știu.

— Te căsătoreai, făceai copii…

— Știu.

— Așa am crescut.

Am dat din cap.

— Dar eu nu sunt obligată să trăiesc aceeași viață doar pentru că tu ai trăit-o.

Tata și-a frecat palma de bărbie.