— Atunci măcar atât am făcut bine.
M-au usturat ochii.
Am înțeles ce voia să spună.
Mă crescuse suficient de încăpățânată încât, într-o zi, să am curajul să mă împotrivesc chiar lui.
Când ne-am pregătit să plecăm, mama m-a îmbrățișat.
Radu a dus o sacoșă cu legume la mașină.
Tata a rămas în poartă.
Am deschis portiera.
— Ioana.
M-am întors.
— Da?
S-a uitat spre mine, apoi spre Radu.
— Să mai veniți pe la noi.
Am așteptat.
— Voi doi.
N-a fost o cerere de iertare.
N-a șters cuvintele pe care mi le