„Dacă până la anul tot cu mâna goală vii pe la mine, să nu mă mai cauți”, mi-a spus tata la masa de duminică. „Eu n-am crescut fată ca să moară casa goală.”

— Atunci măcar atât am făcut bine.

M-au usturat ochii.

Am înțeles ce voia să spună.

Mă crescuse suficient de încăpățânată încât, într-o zi, să am curajul să mă împotrivesc chiar lui.

Când ne-am pregătit să plecăm, mama m-a îmbrățișat.

Radu a dus o sacoșă cu legume la mașină.

Tata a rămas în poartă.

Am deschis portiera.

— Ioana.

M-am întors.

— Da?

S-a uitat spre mine, apoi spre Radu.

— Să mai veniți pe la noi.

Am așteptat.

— Voi doi.

N-a fost o cerere de iertare.

N-a șters cuvintele pe care mi le