dar suficient cât să nu mă pot relaxa complet. Noaptea trecută i-am auzit în bucătărie, vorbind și râzând. Era o discuție normală, însă în mine s-a aprins din nou senzația aceea inexplicabilă, ca un mic semnal de alarmă.
Nu am cui să povestesc. Nu am dovezi, doar trăiri. Și totuși, nu pot ignora ceea ce simt. Sunt mamă, iar instinctul matern, de cele mai multe ori, nu greșește.
Nu vreau să acuz pe nimeni pe nedrept, dar simt nevoia să rămân vigilentă. Poate totul e doar în mintea