Când instinctul de mamă ridică întrebări: neliniștea pe care nu o pot ignora

detalii care, privite individual, nu ar părea deloc ieșite din comun: o privire prea lungă, o atenție peste măsură, o reacție ușor nepotrivită.

 

Poate că sunt doar gândurile mele. Poate e teama firească a unei mame care vrea să-și protejeze copilul. Fiica mea nu pare să fi observat nimic neobișnuit, iar tocmai asta mă face să fiu și mai atentă. Mă tot întreb: exagerez? Sau subconștientul meu încearcă să-mi transmită un avertisment?

 

Seara, când suntem toți în aceeași cameră, simt o tensiune abia perceptibilă. Nu e nimic evident,