ce știam de mult: că Costel plecase și nu de la curent, ci de la noi. De la tot.
Băieții de la electrică și-au terminat treaba în vreo zece minute. S-a auzit un pocnet mic în tablou și becul din tindă s-a stins.
— Gata, doamnă. Îmi pare rău, zău, a zis cel tânăr. Când achitați, ne sunați și venim să vă reconectăm în aceeași zi.
— Mulțumesc, băiete, i-am spus. Și chiar mulțumesc.
I-am condus la ușă. Le-am strâns mâna, la amândoi, cum strângi mâna unui om care ți-a adus o