Când au venit cei de la electrică să-mi taie curentul, i-am poftit înăuntru, le-am mulțumit, le-am strâns mâna și am închis ușa zâmbind — abia ei nu știau că tocmai îmi făcuseră cel mai mare bine din viața mea…

ce știam de mult: că Costel plecase și nu de la curent, ci de la noi. De la tot.

Băieții de la electrică și-au terminat treaba în vreo zece minute. S-a auzit un pocnet mic în tablou și becul din tindă s-a stins.

— Gata, doamnă. Îmi pare rău, zău, a zis cel tânăr. Când achitați, ne sunați și venim să vă reconectăm în aceeași zi.

— Mulțumesc, băiete, i-am spus. Și chiar mulțumesc.

I-am condus la ușă. Le-am strâns mâna, la amândoi, cum strângi mâna unui om care ți-a adus o